În urmă cu 15 ani, pe când la București avea loc celebrul summit NATO-Rusia, Gheorghiță Mîndruță era angajat la SPP ca ofițer din brigada de intervenție antitero. Misiunile sale din acele zile: paza și protecția președintelui Rusiei, Vladimir Putin, respectiv cea a președintelui SUA George Bush. Ulterior, Mîndruță a fost recrutat pentru Departamentul de Protecție și Securitate al ONU și a lucrat cu arma în mână pentru protecția demnitarilor în teatre de război sau în zone de conflict din Afganistan, Sudan sau Libia. La alegerile din anul 2020 a prins un loc elibigil pe listele USR-PLUS pentru Senatul României, însă opoziția nu i-a plăcut, așa că de circa un an el activează în grupul parlamentar al PSD. Cea mai nouă propunere politică a sa face referire la reintroducerea serviciului militar pentru tinerii din România.
“Serviciul militar trebuie să fie pentru toți tinerii’ – este de părere senatorul PSD Gheorghiță Mîndruță, fost militar în serviciile antitero din SPP. Acesta spune că o discuție despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România va trebui să aibă loc în perioada următoare. “Legea care prevedea serviciul militar obligatoriu, din câte știu eu, nu este anulată, este doar suspendată. Practic, se poate reveni oricând la acea lege. Nu trebuie inițiativă legislativă nouă”, a declarat Gheorghiță Mîndruță în exclusivitate pentru digi24.ro.
“Ar fi nevoie de o discuție care să genereze un proiect adaptat zilelor noastre, în care să excludem experiențele cu ieșitul la munci, cum era pe vremuri. Vorbim de o pregătire militară în primul rând. E vorba de lucrul cu tinerii aceștia, să-i învățăm să lucreze în echipă. Din cauza internetului, din cauza tehnologiilor, tinerii au devenit foarte individualiști și atunci pregătirea aceasta militară, cu statul împreună, pentru o perioadă – 6 luni, un an, nu pot să spun eu acum cât – e nevoie de o perioadă de cazarmare. În timpul acesta, ei dorm împreună, mănâncă împreună, se antrenează împreună, obțin niște deprinderi de bază raportate la pregătirea militară”, ne-a mai spus senatorul PSD. Acesta explică faptul că “în aproape toată țările din Europa există serviciu militar obligatoriu, iar Letonia a reintrodus acest serviciu la 1 septembrie 2023. Războiul din Ucraina pe mulți i-a luat pe nepregătite. Apoi, nivelul conflictului militar din Israel i-a surprins pe mulți. Ce învățăm din toate evenimentele astea? Că trebuie să fim pregătiți”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News