Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, în sensul simplificării procedurii. Noua reglementare nu mai presupune trecerea stagiarului printr-o comisie de evaluare şi nici un raport de stagiu întocmit de stagiar aşa cum fusese până în prezent.
Astfel, atribuţiile comisiei de evaluare sunt preluate de către mentor, care va întocmi referatul de evaluare, şi de şeful de compartiment, care are rolul final de decizie în procesul de evaluare, arată comunicatul de presă al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
„Interesul nostru este să venim în întâmpinarea nevoilor pe care tinerii le au după absolvire, astfel încât ei să poată începe cât mai curând o activitate profesională, iar angajatorii să beneficieze de cei 2.250 de lei lunar pentru angajarea tinerilor absolvenţi fără experienţă”, a declarat ministra Simona Bucura-Oprescu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News