Expert imobiliar: în Capitală, chirii mai mari, proprietăți la vânzare mai puține

proprietate imobiliară
Sursa foto: Unsplash

Oferta de locuinţe scoase la vânzare este astăzi cu circa o treime mai mică faţă de anul trecut, iar eventuale scăderi de preţ nu pot fi fezabile decât pentru locuinţele aflate la periferie, nu şi pentru cele din zone centrale, este de părere Georgian Marcu, expert imobiliar şi fost preşedinte al APAIR (Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari din România).

Expertul în imobiliare a declarat pentru ZF.live că cererile pentru închiriere durează cam trei-patru zile din momentul în care o locuinţă este scoasă pe piață şi momentul în care se încheie un contract. În schimb, piața proprietăților scoase la vânzare arată o scădere a ofertei, comparativ cu anul trecut în aceeași perioadă.

„Astăzi sunt cu 27% mai puţine proprietăţi disponibile la vânzare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În zona centrală preţurile cresc, deoarece nu mai este ofertă, iar cererea rămâne ridicată. La periferie se pot vedea mici corecţii de preţ, variind de la o zonă la alta. Acum sunt zone unde vedem scăderi de 3-5% ale preţurilor, atât la locuinţele noi, cât şi la cele vechi.“ 

„Oamenii se aşteaptă la corecţii de preţ, dar nu toţi înţeleg piaţa“, a spus Georgian Marcu pentru sursa citată. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: