Explozie Petromidia/Rompetrol Rafinare:Rafinăria, în revizie;a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare

incendiu-Petromidia-1536x823
Sursa foto: Antena 3

Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.

Conform sursei menţionate, în prezent Rompetrol Rafinare desfăşoară revizia generală a Rafinăriei Petromidia. Activităţile şi operaţiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanţă, recertificare şi modernizare a unităţilor de producţie.

„Pe fondul acestora, în această dimineaţă, a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă şi nu existe victime, situaţia fiind sub controlul forţelor de intervenţie, care în aceste momente răcesc instalaţia, conform procedurilor specifice”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Rompetrol Rafinare.

Forţele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU „Dobrogea”.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, o explozie s-a produs vineri dimineaţă la Rafinăria Petromidia, fără a exista victime, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie timp de aproximativ o oră. La faţa locului sunt în continuare şase echipaje de pompieri pentru supravegherea zonei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: