Explozii în Iran la comemorarea morții lui Qasem Soleimani. Cel puțin 73 de morți și peste 170 de răniți

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

Cel puțin 73 de oameni au fost uciși în urma a două explozii în apropierea mormântului generalului Gărzii Revoluționare iraniene Qasem Soleimani, la a patra comemorare de la asasinarea acestuia, a declarat presa de stat, potrivit BBC și Reuters.

Radiodifuzorul de stat Irib a anunțat că alte 171 de persoane au fost rănite de explozii în timpul unei ceremonii în apropiere de moscheea Saheb al-Zaman din orașul Kerman, unde este înmormântat fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice. Șeful serviciilor de urgență din provincia Kerman a spus că exploziile au fost cauzate de bombe.

Cel puţin 103 persoane au fost ucise, iar alte 170 au fost rănite într-o dublă explozie, miercuri, în apropiere de mormântul generalului irakian Qassem Soleimani, în timp ce Iranul comemorează patru ani de la asasinarea acestuia de către Statele Unite, relatează AFP.

Potrivit unor prime elemente, prezentate de către televiziunea de stat iraniană, două explozii, la un interval de câteva minute, au avut loc în apropierea Moscheii Saheb al-Zaman, unde se află mormântul lui Soleimani, la Kerman, în sudul Iranului.

Potrivit unor imagini de televiziune, salvatori acţionau la faţa locului, unde numeroase persoane s-au adunat la comemorarea morţii generalului.

Cauzele dublei explozii nu sunt cunoscute în această fază.

Qassem Soleimani a fost ucis în ianuarie 2020, la vârsta de 52 de ani, într-un atac cu un avion fără pilot (dronă) în Irak.

Un om-cheie al regimului iranian, el era una dintre cele mai populare personalităţi publice din Iran.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: