Fabrică de tradiție a României care dispare după 45 de ani. Relatări ale muncitorilor

Sursa foto: Pixabay - Alexei_other

Fabrica de confecții din Tulcea își închide porțile după 45 de ani, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv, transmite Rador.

A fost dezvăluit și faptul că au fost primite oferte de preluare din Franța, dar la un preț dezamăgitor, chiar de sub 1 euro.

În aceste condiții, singura opțiune aflată acum pe masă spre votare a fost dizolvarea și lichidarea.

​De mai multe decenii, Confecția Tulcea a fost un partener pentru numeroase branduri din Germania, Italia, Marea Britanie, Franța. Grecia.

La un moment dat, peste 450 de angajați produceau zil­nic aproape 3.000 de cămăși pentru bran­duri precum Guy Laroche, Pierre Cardin, Gianfranco Ferre, Bigotti.

În pe­rioada comunistă, în fabrică lucrau aproape 2.000 de angajați.

Înființată în 1979, fabrica de confecții a ocupat, timp de mai bine de patru decenii, un loc important în viața economică și socială a orașului.

La începutul anilor 2000, în plină activitate, peste 2.300 de oameni lucrau aici. Din mâinile lor plecau, aproape zilnic, cămăși destinate piețelor din Italia, Marea Britanie sau Germania.

Declinul a venit încet, dar sigur. Comenzile s-au rărit, în timp ce costurile de producție au crescut constant, pe fondul majorării salariului minim și al taxelor din ce în ce mai mari pentru angajatori.

Într-o piață globală tot mai competitivă, fabrica din Tulcea a pierdut cel mai mare client extern, iar fără contracte stabile, echilibrul financiar a început să se clatine. Între timp, o parte dintre angajați s-au pensionat, iar prea puțini au venit să le ia locul.

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv. Fabrica urmează să fie lichidată voluntar, iar din toamnă clădirea – evaluată la 16,8 milioane de lei – va fi scoasă la licitație, arată sursa citată.

Timp de aproape 43 de ani, Paula Neacșu a trecut pragul fabricii zi de zi.

„Sunt confecționer, am absolvit profesionala la Vaslui, iar când am venit și m-am angajat la fabrică, am lucrat la magazia de produse finite, din anul 1982. Dimineața veneam la serviciu, ne pregăteam pentru livrări, produsul finit îl primeam din secție, îl așezam pe mărimi, pe ordere.

Când m-am angajat eu, lucram cu Rusia, dar se făceau și cămăși pentru piața internă. Pe urmă, am început să lucrăm cu Italia, UK, Germania. La început, în anii de glorie, se făceau livrări aproape în fiecare zi. Acum, în ultima perioadă, aveam livrări de două-trei ori pe săptămână, mai mici. Cămăși de bărbați, cămăși și bluzele de damă, în serie mai mică. De obicei, foloseam bumbac 100%, foarte rar în amestec”, povestește fosta muncitoare.

Ritmul s-a domolit după 2005, însă activitatea a continuat.

„Puțin am început să scârțâim încoace după 2000, dar cel mai mult s-a simțit în timpul pandemiei. Mulți dintre colegi au plecat, forță de muncă mai puțină…

De exemplu, eu am lucrat 42 de ani și 11 luni. Majoritatea eram de aceeași vârstă, multe fete au ieșit la pensie, colectivul a îmbătrânit, tineretul nu a mai venit să lucreze în confecții și așa am ajuns să fim tot mai puțini în fabrică.

”Totul a fost în regulă până în vara lui 2024. Atunci au decis partenerii din Germania să plece în Asia, unde costurile salariale sunt mai mici”, mai este relatat.

Deși conducerea a încercat să mențină afacerea pe linia de plutire până în ultimul moment, finalul a fost greu de evitat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: