Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăți în București. Nicușor Dan a semnat decretul

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care prevede că senatorii și deputații care au domiciliu sau dețin locuințe în București sau Ilfov nu vor mai beneficia de bani publici pentru chirie.

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor.

Parlamentul a votat, la sfârșitul lunii iunie, o propunere legislativă care prevede că senatorii și deputații care au domiciliul sau imobile în București și Ilfov nu vor mai primi bani de chirie.

361 de parlamentari au votat „pentru”, doi s-au abținut, iar trei deputați și senatori nu au votat.

Legea exclude de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul București a deputaților și parlamentarilor care au domiciliul sau care dețin, personal ori împreuna cu soțul/soția, în proprietate un imobil cu destinație de locuință situați în municipiul București, precum și a celor ai căror soți/soții dețin un astfel de imobil.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: