Fechet: Din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România

Sursă foto: gov.ro

Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Acesta a fost prezent la o acţiune de curăţenie organizată în Parcul Operei din Capitală, cu prilejul depunerii în Senatul României a iniţiativei legislative pentru introducerea în legislaţia naţională a Zilei Naţionale de Curăţenie.

„Mă bucur că am reuşit astăzi să dau o mână de ajutor celor de la Let’s Do It, Romania!. De altfel, o Zi Naţională a Curăţeniei cred că e binevenită, e binevenit cadrul legislativ necesar pentru a avea o astfel de zi. Este o lege care permite autorităţilor locale, primăriilor să deconteze anumite cheltuieli şi să îşi planifice mai bine aceste activităţi de ecologizare. Bineînţeles că astfel de acţiuni se întâmplă, dacă nu săptămânal, oricum foarte des în România. Personal, am participat la foarte multe şi urmăresc grupuri şi pagini în social media unde observ că foarte mulţi voluntari din România aleg să facă curăţenie până la urmă, în urma altor cetăţeni care aleg să lase mizerie. Aş mai adăuga faptul că în puţinele minute în care astăzi am participat la această acţiune n-am găsit niciun PET din sistemul garanţie-returnare. Au fost câteva bidoane pe care le-am găsit şi câteva doze de de băuturi, însă niciunul din SGR. Asta îmi dă încredere în legătură cu faptul că sistemul de garanţie-returnare este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, care nu doar că va genera locuri de muncă şi investiţii, dar va avea ca rezultat o natură mai curată pe care ne-o dorim cu toţii. Mai anunţ faptul că din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România. Este o cifră impresionantă şi tendinţa este aceea de creştere”, a spus Mircea Fechet.

El se află printre semnatarii acestei iniţiative şi a dat asigurări că iniţiativa legislativă va avea suportul Ministerului Mediului.

Prezent la eveniment, senatorul Tanczos Barna a afirmat că reprezentanţii Asociaţiei Let’s Do It, Romania! sunt cei care au venit în Parlament cu propunerea ca o zi din an, a treia sâmbătă din luna septembrie, să fie declarată Ziua Naţională de Curăţenie.

„Este un semnal pentru accentuarea responsabilităţii sociale atât la nivelul cetăţenilor în primul rând, cât şi la nivelul autorităţilor şi companiilor, pentru a lăsa în urma noastră o ţară, un mediu, o natură mai curată. Ceea ce am văzut aici, în spatele nostru, în centrul Bucureştiului, în Parcul Operei, este şocant. Şi din păcate, în ţară, în foarte multe locaţii, cei de la Let’s Do It, Romania!, alături de tineri, elevi, studenţi, primării au văzut aceleaşi scene şocante. Dacă ai ieşit de pe aleea pietonală betonată şi ai făcut 5 metri te aşteaptă imagini de groază. Şi suntem în Bucureşti. Este inadmisibil şi Ziua de Curăţenie Naţională în primul rând atrage atenţia asupra acestor elemente din România. Din păcate, foarte mulţi cetăţeni iresponsabili, aşa cum a zis şi domnul ministru Fechet, aleg să genereze deşeuri peste tot în natură. Alţi cetăţeni, mult mai responsabili, alături de organizaţii şi primării, vin să facă curat, dar ţara aceasta o să fie curată doar în ziua în care Ziua de Curăţenie Naţională o să fie doar o zi de educaţie, de conştientizare, fără acţiuni de strângere a gunoaielor, pentru că nu o să mai avem gunoaie în natură”, a declarat Tanczos Barna.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL