Fechet: Record pentru Casa Verde Fotovoltaice. Regiunea Centru a epuizat astăzi fondurile disponibile în câteva minute

Mircea Fechet
Sursa foto: Facebook

Succesul de săptămâna trecută al programului Casa Verde Fotovoltaice s-a repetat și în această dimineață, când fondurile pentru regiunea Centru au fost epuizate în câteva minute.

Este vorba despre 9.335 de dosare înscrise, cu un buget total de 274,2 milioane lei.

Pentru toate regiunile bugetul total depășește 2 miliarde lei, un record pentru acest program, așa cum a anunțat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Liberalul a anticipat un interes crescut pentru program, cu atât mai mult cu cât bugetul acoperă acum și bateriile de stocare a energiei, nu doar costul panourilor.

„Doar de 2 minute au avut nevoie locuitorii din Regiunea Nord-Vest pentru a epuiza bugetul de 274.290.000 de lei alocat. Reacția aceasta demonstrează că a fost o decizie bună să creștem cuantumul alocării financiare de la 20.000 la 30.000 de lei pentru fiecare beneficiar și să finanţăm și acumulatori cu o capacitate de minimum cinci kilowaţi, care să asigure cel puţin o parte din energia consumată în acea gospodărie atunci când nu e soare, pe timpul nopţii sau atunci când panourile solare nu produc energie. Sunt convins că și în celelalte regiuni vom păstra acelaşi trend”, a transmis Fechet vineri, la debutul programului Casa Verde Fotovoltaice 2024.

Ediția din acest an a început vineri, cu regiunea nord – vest și continuă mâine, 1 octombrie, cu regiunea, județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Suceava, cu un buget alocat de aproximativ 320 milioane lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: