Fenomenul muncitorilor străini din România. Se ia în calcul schimbarea regulilor

muncitori construcţii
Sursa foto: Unsplash

Lipsa forței de muncă se resimte în construcții, în industria ospitalității, agricultură și curierat. Se ia în calcul schimbarea regulilor pentru aducerea în țară a muncitorilor din alte țări. Foarte mulți străini au fost abandonați în aeroport, ori lăsați fără bani de cei care le-au promis un loc de muncă.

În prezent legislația permite oricui să-și înființeze o firmă de recrutare, la care de altfel apelează mulți angajatori în speranța că vor scăpa de anumite comisioane. Anul acesta țara noastră poate să primească, până la 100.000 de lucrători străini, notează stirileprotv.ro.

Oana Popoviciu aduce de peste 10 ani, printr-o agenție de recrutare, muncitori din afara Uniunii Europene, pentru restaurantul său. În prezent are 10 angajați din Sri Lanka, Nepal și Filipine. Cunoaște situația firmelor mici, de apartament, fără activitate economică, înființate de cele mai multe ori doar ca să îi păgubească pe cei care vor să vină să lucreze.

„Un angajat pe care și acum îl am, care a achitat unui cetățean nepalez o sumă de bani în tranșe, a venit plângând la mine că a rămas și cu banii dați și fără soția lui care trebuia să vină în România. O colaborare cu o agenție serioasă nu începe și nu se termină niciodată. Noi avem nevoie în continuare de această agenție pentru că legislația noastră se schimbă, regulile ambasadelor se schimbă, de foarte multe ori avem nevoie de reînnoirea contractului de ambasadă, de vizarea contractelor între ambasade”, spune ea.

Oricine își poate înființa o agenție de recrutare

În prezent, în lipsa unei legislații clare, oricine își poate înființa o agenție de recrutare. Pentru a reduce traficul de persoane, patronatele și agențiile din domeniu cer o serie de reglemntari. Este vorba despre o propunere de proiect de lege, prin care firmele din domeniu ar trebui să ofere garanții de minimum 3.000 de euro pentru fiecare muncitor străin adus și de un capital social minim de 80.000 de euro.

„Vorbim despre înființarea unei autorități noi care va reglementa existanța agențiilor de plasare și care va acredita practic activitatea. Asta înseamnă că cine dorește să se ocupe de acest domeniu va trebui să aibă un cod CAEN specific de plasare a personalului străin și să treacă prin niște filtre, cum ar fi depunerea unor garanții bănești la autoritate, la bancă, pentru a descuraja vânzarea avizelor de muncă, să evităm traficul de persoane. În ultimii ani au apărut foarte multe cazuri de abuzuri la adresa străinilor”, explică Yosef Peisakh, directorul unei agenții de recrutare.

Costurile pentru un cetățean non-UE care dorește să muncească sunt de câteva mii de euro. Cei mai mulți fac eforturi uriașe că să le achite.

În prezent este mare nevoie de forță de muncă în construcții, în industria ospitalității, agricultură și curierat. Deși anul acesta putem să aducem până la 100.000 de lucrători, această cifra este deja depășită.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: