Festivalul Enescu 2025. Abonamentele au fost puse în vânzare. 4.000 de artişti, aşteptaţi la Bucureşti

Sursa foto: Facebook - Cristian Măcelaru

Programul Festivalului Enescu 2025 a fost făcut public: peste 4000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, într-o ediție cu tema Aniversări /Celebrations.

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la moartea lui George Enescu, prilej de a aduce în prim-plan atât moștenirea artistică a marelui compozitor, cât și impactul său profund asupra muzicii clasice universale, a anunțat organizatorul evenimentului, Artexim. Peste 4.000 de artiști din România și din întreaga lume vor fi prezenți la București, pentru a participa la cea mai „bogată” ediție a festivalului de până acum.

Programul Festivalului Enescu 2025: peste 45 de interpretări din creația lui George Enescu

Pe parcursul a 29 de zile, vor avea loc peste 95 de concerte și spectacole, grupate în șapte mari serii, pentru toate categoriile de iubitori ai muzicii clasice. În concertele din cadrul programului principal de la București, Festivalul Enescu 2025 va include peste 45 de interpretări din creația lui George Enescu, printre care Opera „Oedipe”, în producția Operei Naționale București, semnată de Stefano Poda.

Сiteste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: