Filiala PSD Mioveni îşi exprimă „susţinerea totală” faţă de primarul din Mioveni, reţinut de DNA şi exclus din partid

Sursă foto: Facebook

Reprezentanţii organizaţiei PSD Mioveni s-au întrunit, joi dimineaţă, pentru a îşi exprima „susţinerea totală” faţă de primarul din Mioveni Ion Georgescu exclus din partid şi care a fost reţinut de DNA, după upă ce a primit 10.000 de euro, ca primă tranşă, de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca medic în spitalul din oraş. Social-democraţii filialei din Mioveni au adăugat că ei cred în nevinovăţia edilului şi consideră că decizia excluderii din PSD a fost una pripită şi fără fundament.

„Organizaţia PSD Mioveni s-a întrunit astăzi la ora 10.00 pentru a-şi exprima susţinerea totală faţă de Domnul Primar Ion Georgescu. Totodată credem în nevinovăţia dumnealui şi avem încredere că va trece peste aceste momente dificile şi suntem convinşi că îşi va relua activitatea la Primăria oraşului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni. Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită şi fără fundament la data adoptării”, arată o postare pe pagina de Facebook a organizaţiei PSD Mioveni.

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, a acceptat promisiunea remiterii a 30.000 de euro de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca medic în spitalul din oraş, bani din care a primit o primă tranşă de 10.000 de euro, pe care a restituit-o întrucât nu şi-a ţinut ”promisiunea”, afirmă procurorii DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 5 octombrie, a suspectului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni, judeţul Argeş, pentru trafic de influenţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL