Florin Manole (PSD): Pentru a continua proiectele începute împreună avem nevoie de o reprezentare parlamentară bună

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Florin Manole, vice-președinde al Camerei Deputaților, a vorbit despre așteptările pe care PSD le are la alegerile parlamentare. Politicianul social-democrat a pus accentul pe realizările de proiecte concrete, multe dintre ele pe bani europeni, care ar trebui să continue, spre binele tuturor românilor, indiferent de culoarea lor politică. 

„Mă aștept ca electoratul Partidului Social Democrat, adică milioanele de oameni care au votat la alegerile locale și care au votat la alegerile europarlamentare și prezidențiale să aibă o reprezentare parlamentară corectă. Să continuăm împreună, cumva și cu votul acestor oameni, o grămadă de proiecte pe care le-am gândit alături de ei, pentru că fără prezența parlamentară pe care am avut-o în mandatul actual nu am fi putut să facem nimic din ceea ce am făcut. Adică, dacă vă uitați în toată țara, de la șantierul de pe Șerban Vodă pentru construcția unui nou corp de clădire la Spitalul Marius Nasta, până la Autostrada Moldovei, o să vedeți foarte multe șantiere din bani europeni deschise pretutinderi, care înseamnă o Românie mai bună, servicii publice, transport ș.a.m.d. utile pentru cetățeni. Deci toate astea trebuie să continue. Și ca să continue e nevoie să continuăm și noi parteneriatul acesta între Partidul Social Democrat, votanții săi și cetățeni”, a declarat Florin Manole.

Vicepreședintele Camerei Deputaților a vorbit și despre strategia de campanie pentru alegerile parlamentare de duminica viitoare.

„Până acum campania a fost preponderent pe candidații la președinție, ceea ce a transformat campania într-o direcție destul de personală, despre caracteristicile, activitățile și ideile fiecăruia dintre cantități. În tot acest timp am încercat să vorbim despre proiecte, poate am reușit mai puțin. Cred că în acest moment există un spațiu de comunicare mai larg pentru discuția despre proiecte concrete, pentru că guvernarea asta înseamnă și Parlamentarele influențează guvernarea. O discuție despre proiecte, despre programe de guvernare și despre planuri concrete. În cazul nostru, pentru că suntem la guvernare și am făcut niște lucruri, este vorba despre continuarea acestora”, a punctat social-democratul

Întrebat care este principalul mesaj pe care îl transmite votanților PSD care au pus ștampila pe Călin Georgescu la președinție, Florin Manole a precizat că nu știe câți asemenea votanți există și, oricum, PSD nu se adresează exclusiv în funcție de culoarea politică.

„În primul și în primul rând, nu știu câți votanți PSD au votat cu Călin Georgescu, nu-mi vine să cred și nu am văzut oameni expunându-și votul, dar Partidul Social Democrat nu s-a adresat niciodată cetățenilor în funcție exclusiv de culoarea lor politică. Adică, PSD, atunci când a venit cu creșterea pensiilor și a salariilor, n-a făcut creșterea pensiilor și a salariilor pentru PSD-iști, PNL-iști sau USR-iști, ci pentru orice pensionari sau muncitori pe salariul minim.

Atunci când am zis mai devreme despre o nouă clădire pentru Spitalul Marius Nasta, evident că va fi deschisă oricărui pacient…. Și atunci nu aș putea să vă spun un mesaj pentru un electorat în funcție de preferințele lui.

Mesajele noastre sunt generale și așteptarea noastră este ca oamenii să înțeleagă lucrurile în această lumină a unor proiecte pe care le promovăm, care sunt de interes general și pentru care pentru care avem nevoie de o reprezentare parlamentară bună„, a concluzionat Florin Manole.

PSD – CMF 11240017

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: