Florin Roman (PNL): Bonificaţia de 3% pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile este o propunere legislativă

Sursa foto: Facebook/ Florin Roman

Vicepreşedintele PNL Florin Roman afirmă că bonificaţia de 3% pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile – măsură anunţată de premierul Marcel Ciolacu – este o propunere legislativă ”100% a PNL”. ”Nu există nici un iniţiator de la PSD!””, subliniază Roman, ” Uită să amintească ca am depus acest proiect în parlament, noi liberalii, încă în urmă cu 1 an. Ne bucurăm totodată ca proiecte liberale precum neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei sau acordarea bonificaţiei pentru buni platnici devin surse de inspiraţie pentru dl Ciolacu”, adaugă liderul liberal.

”Bonificaţia de 3% pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile este o propunere legislativă 100% a PNL, depusă în Parlament de mine în calitate de iniţiator, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, liderul de grup Andronache Gabriel, de fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare şi de preşedintele Comisiei buget-finante, Hutuca Bogdan, alături de colegi din grupul PNL. Depusă în septembrie 2023. Nu există nici un iniţiator de la PSD!”, afirmă Florin Roman, într-o postare pe Facebook.
El precizează că a depus propunerea legislativă în urma discuţiilor cu mediul privat din Alba, care reclama lipsa de interes a statului pentru firmele care îşi plătesc datoriile la timp.
”Şi de această dată, PSD ar fi dorit să dea un OUG doar pentru amnistiere, nu şi pentru buni platnici. Este motivul pentru care noi, liberalii, i-am cerut ministrului de Finanţe, ca aministia fiscală, să fie însoţită de bonificaţia pentru buni platnici, proiectul PNL.  Este pentru prima dată, când se intervine cu o astfel de măsură de respect pentru contribuabilii corecţi. Aici are dreptate dl Ciolacu. Unde nu spune adevărul este ca uită să amintească ca am depus acest proiect în parlament, noi liberalii, încă în urmă cu 1 an. Ne bucurăm totodată ca proiecte liberale precum neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei sau acordarea bonificaţiei pentru buni platnici, devin surse de inspiraţie pentru dl Ciolacu”, explică Roman.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni, la începtul şedinţei de Guvern, că vor fi anulate dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie şi că vor fi răsplătiţi şi contribuabilii corecţi, cu taxele la zi, care vor primi o bonificaţie de 3%.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: