Florin Roman (PNL): Îi solicităm lui Ciolacu să prezinte toate facturile pe perioada șederii în Dubai

Sursa foto: Partidul Naţional Liberal

Deputatul PNL Florin Roman îi cere premierului Marcel Ciolacu „să prezinte toate facturile pe perioada șederii în Dubai” și „să nu mai blocheze în Parlament proiectul de lege al PNL privind protecția împotriva țepelor imobiliare”.

„Înțeleg ca domnul Marcel Ciolacu îl ia pe <<nu știu>> în brațe în afacerea NORDIS, aparținând soțului deputatei Laura Vicol, șefa Comisiei juridice din Camera Deputatilor, din partea PSD, retrasă după începerea scandalului cu țepele imobiliare.

Presa a semnalat apropierea dintre Marcel Ciolacu și familia Laurei Vicol, dar și despre deplasarea din Dubai.

Întrucât dl Ciolacu a vorbit doar de o întâlnire cu familia patronului NORDIS în avion, în spiritul transparenței pe care o dorește, îi solicităm să prezinte toate facturile pe perioada șederii în Dubai, pornind de la bilete de avion, cazare și masă, sau extrasul bancar, pentru a înlătura orice fel de speculații pe această temă.

Nu dorim să lăsăm ca supoziții care susțin apropierea nu doar familială, ci și de altă natură, între dl Ciolacu și NORDIS să rămână nelămurite, în perspectiva în care românii trebuie să știe totul despre candidații la președinția România”, a scris Florin Roman, pe pagina sa de Facebook

De asemenea, liberalul îi cere premierului Ciolacu transparență pentru toate contractele publice de închiriere.

„Îi solicităm totodată domnului Ciolacu să se informeze de la dl Neacsu, în legătură cu datele solicitate pentru imobilul din Aviatorilor, întrucât dansul a semnat în calitate de inițiator, hotărârea de guvern la care domnia sa face referire.

Și ca să nu pară doar un atac politic, premierul Marcel Ciolacu are obligația de a cere transparență totală, pentru toți locatarii sau chiriașii, pentru ca nu e așa, vorbim de contracte publice.

Nu în ultimul rând îi solicităm din nou domnului Ciolacu să nu mai blocheze în Parlament proiectul de lege al PNL privind protecția împotriva țepelor imobiliare și să ceară PSD să voteze, astfel încât să nu mai avem parte de cazuri NORDIS. Doar îndepărtarea doamnei Vicol de pe listele parlamentare nu este suficientă domnule Ciolacu!”, a mai precizat Florin Roman, pe pagina sa de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: