Fondurile alocate decontării serviciilor de sănătate orală scad la jumătate anul acesta, faţă de bugetul alocat anterior, susţine Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR). În acest context, forul reprezentativ a dentiştilor atrage atenţia asupra faptului că, în condiţiile în care România se situează deja pe penultimul loc în ceea ce priveşte sănătatea orală, decalajul faţă de celelalte ţări ale Uniunii Europene se va accentua.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România îşi exprimă, într-un comunicat dat publicităţii vineri, „îngrijorarea cu privire la scăderea bugetului pentru servicii medicale stomatologice”.
„În 2024, fondurile alocate decontării serviciilor de sănătate orală scad, în total, cu 50%, ca urmare a Legii 421/2023, partea I, publicată în Monitorul Oficial în 29.12.2023, precum şi prin propunerea scăderii valorii punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, de la 4.5 lei la 3.3 lei. Colegiul Medicilor Stomatologi din România atrage atenţia asupra faptului că scăderea cu 50% a bugetului alocat decontării serviciilor de sănătate orală va adânci şi mai mult decalajul dintre România şi Uniunea Europeană, ţară noastră situându-se deja pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte numărul mediu anual de consultaţii stomatologice, cu 0.3 vizite per capita, vs. 0.9% vizite, media europeană”, se arată în documentul citat.Comunicatul precizează de asemenea că , „starea precară a sănătăţii orale din România ne situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol”.
Dentiştii atrag atenţia asupra importanţei strategice a susţinerii programelor de prevenţie, atât pentru îmbunătăţirea stării sănătăţii orale a românilor, cât şi pentru economisirea fondurilor publice, amintind că tratarea afecţiunilor orale identificate în stadiile primare ajunge să coste de până la trei ori mai puţin costă tratamentul afecţiunilor stomatologice avansate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News