Forțele israeliene au atacat un centru de vaccinare din Gaza. Șase oameni, inclusiv patru copii, au fost răniți

Sursa foto: Pixabay

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunţat că „şase persoane, între care patru copii, au fost rănite” după ce un centru de vaccinare împotriva poliomielitei a fost lovit sâmbătă în nordul Fâşiei Gaza.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus nu a precizat natura exactă a atacului, nici cine s-a aflat la originea acestuia, transmite Agerpres.

„Centrul de asistenţă medicală primară din Sheikh Radouane, nordul Gazei, a fost lovit astăzi în timp ce părinţii îşi duceau copiii la vaccinare împotriva poliomielitei, într-o zonă în care a fost convenită o pauză umanitară pentru a permite continuarea vaccinării”, a scris el pe platforma X.

Un membru al Apărării Civile din Gaza a declarat pentru AFP că cel puţin trei persoane au fost rănite de resturi de la o rachetă trasă de o drona israeliană asupra unui zid al centrului de sănătate, situat în vestul oraşului Gaza.

Contactată de AFP, armata israeliană a negat că a tras asupra centrului de vaccinare, subliniind că a participat la coordonarea campaniei de vaccinare.

Această campanie a fost reluată sâmbătă în nordul Fâşiei Gaza, în prezent teatrul unor intense operaţiuni militare israeliene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL