Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, anunţă, joi, Ministerul Apărării.
”La încheierea acestei etape, estimată pentru finalul lunii în curs sau începutul lunii viitoare, vor putea fi executate primele zboruri de instrucţie operate de piloţi români cu aeronavele Bayraktar TB2 – care vor avea însemnele de apartenenţă ale Armatei României, cocarda tricoloră pe aripi şi înmatriculate ca aeronave de stat româneşti, ceea ce va marca intrarea oficială în înzestrare a acestui tip de capabilitate”, a transmis, joi, Minsiterul Apărării, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că achiziţia sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 contribuie la realizarea obiectivelor Programului de transformare a Armatei României până în anul 2040 şi are în vedere implementarea Ţintelor de Capabilităţi ale ţării noastre în cadrul procesului NATO de planificare a apărării.
”Intrarea în dotare a acestor sisteme contribuie la realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supravieţuirea în câmpul tactic, o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită”, a mai transmis Ministerul Apărării.
Potrivit instituţiei, configuraţia-standard a unui sistem de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 cuprinde şase aeronave fără pilot la bord şi echipamentele aferente de comandă şi control.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News