Forumul Moldova-România. Președintele Comisiei Buget-Finanțe din R. Moldova: Șocul războiului s-a domolit

Foto PS News

Prezent la Forumul Moldova România de miercuri, 27.03 a.c., de la București, Marian Radu, președintele Comisiei Buget-Finanțe din Republica Moldova a explicat, pentru PS News, cât de necesare sunt investițiile românești pe piața de capital moldovenească. Marian Radu a făcut o prezentare a situației economice actuale din R. Moldova subliniind faptul că există o stabilitate după ce cetățenii moldoveni și-au recăpătat independența energetică față de Rusia.

“Republica Moldova a avut o dezvoltare foarte dinamică. Cumva, șocul războiului s-a domolit, inflația ajunsese la 34 de procente și acum suntem la patru procente.

Explicația nu este una singură, magică, dar un element important a fost faptul că am reușit să obținem o independență energetică față de gazele naturale din Federația Rusă și am reușit să accesăm gaze naturale de pe piețele internaționale.

Astfel, faptul că au scăzut prețurile la gaze naturale, a dus jos și inflația, dar în general au fost mai multe instrumente care au ajutat.

Guvernul a depus eforturi să mențină puterea de cumpărare a oamenilor. Am dublat salariul minim și asta a menținut puterea de cumpărare. Acum, noi avem câteva proiecte atractive pentru investitori”.

Republica Moldova. Parc IT virtual, facilitate unică în Europa

„Avem acest parc IT virtual, care este unicul din Europa. Parcul are cel mai avantajos sistem fiscal pentru IT-ul european, aș spune eu, deoarece avem 7% impozitul unic și orice companie IT beneficiază de acest impozit unic care include și contribuții de salariale”.

Sectorul IT din R. Moldova a ajuns la 6-7% din PIB. Marian Radu: „Aproape cât agricultura”

„Noi avem o dezvoltare fulminantă a sectorului IT, care astăzi a ajuns la 6-7% din PIB. Deci aproape cât agricultura, chiar dacă spune lumea că Moldove este țara agricolă, dar noi o să fim țară IT.

Zona de IT s-a dezvoltat foarte, foarte mult în ultimii ani. Avem instrumentul de zone economice libere . Oferim reduceri 50% impozit pe venit pentru investițiile care merge spre export, un segment destul de dezvoltat. Evident, industria alimentară este una cu mare potențial.

Potențial de investiții în materiale de construcții în contextul reconstrucției Ucrainei. Se poate investi și în materialele din industria de construcții, materiale de construcții. Avem aici în potențial, mai ales în contextul efortului de reconstrucție a Ucrainei. Moldova ar putea fi un hub pentru a facilita eforturile de reconstrucție a Ucrainei’.

Principalii parteneri economici ai R. Moldova

„România este cel mai mare partener comercial al nostrum. 30% din schimburile comerciale din exporturile noastre merg în România. Și avem foarte mulți investitori din România.

Germania este un alt investitor. Avem companii din Germania care investesc în în automotive, în special. Olanda este o altă cu țară unde avem investiții’.

Adevărul este că nu avem suficiente investiții de capital

„Dorim să invităm companiile în special în România, pentru că e cea mai ușor. Dincolo de faptul că vorbim aceeași limbă, putem integra piețele. Dacă ar veni toate companiile mari românești în Moldova, cred că s-ar schimbă semnificativ situația economică a republicii Moldova”, este opinia președintelui Comisiei Buget Finanate din R. Moldova”, a mai spus Marian Radu pentru PS News.

 

Bursa de Valori Bucureşti în asociere cu maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, Wood&Co, Raiffeisen Bank International, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, AmCham Romania şi EBA Moldova a organizat la Bucureşti, pe 27 martie, cea de-a II-a ediţie a forumului Moldova – Romania: Capital Bridges.

Scopul evenimentului este de a impulsiona cooperarea economică şi a pieţelor de capital din Republica Moldova şi România, în contextul negocierilor de aderare a Moldovei la UE.

Evenimentul se desfășoară cu prezenţa reprezentanţilor guvernamentali de rang înalt din ambele ţări: Marcel Ciolacu, prim-ministrul României; Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova; Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României; Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova; Dumitru Alaiba, viceprim-ministru şi ministrul economiei al Republicii Moldova.

Principalele declarații:

Marcel Ciolacu: Mă bucur că, alături de prietenii mei Dorin Recean şi Igor Grosu, participăm la un eveniment care probează încă o modalitate concretă prin care România poate susţine dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Piaţa de capital de la Bucureşti este în acest moment o instituţie matură şi aflată în plină expansiune. Până când bursa de la Chişinău va creşte şi va avea lichiditate, vă oferim această şansă majoră! Este, dacă vreţi, o scurtătură economică spre accesul la capital pe care o punem la dispoziţia unor parteneri adevăraţi. Sunt convins că atât autorităţile Republicii Moldova, cât şi toţi antreprenorii importanţi de peste Prut, înţeleg avantajele de a deveni beneficiarii infrastructurii şi cunoştinţelor acumulate de profesioniştii Bursei de Valori de la Bucureşti. Şi sper că vor profita din plin de o asemenea oportunitate.

Oferim tot suportul legislativ necesar guvernului Republicii Moldova pentru a accelera acest proces. Pentru că timpul a devenit esenţial! E suficient să vedem ce impact a avut anul trecut listarea la bursă a pachetului de acţiuni Hidroelectrica, ca să ne dăm seama de potenţialul uriaş al BVB din acest moment. Şi să vedem cât de mult contează un timing bun! De asemenea, este relevant să ne inspirăm din reuşita unei companii de renume din Moldova, Purcari, care s-a listat la BVB. Nu doar că face vinuri foarte bune, ci este un exemplu al unei afaceri care a ştiut să se dezvolte organic. Iar prin listarea la bursa de la Bucureşti a reuşit inclusiv să comunice mai mult şi mai bine pentru consumatorul român.

Nicolae Ciucă: Apreciez că în ultimii doi ani de zile s-au realizat legături puternice între România și Republica Moldova. Au avut loc activități comune de o parte și de alta a Prutului, activități politice și s-au generat semnale care au încurajat mediul economic și astăzi putem împreună să gândim modul în care putem să întărim acest parteneriat economici și să consolidăm interconectarea piețelor de capital. Cred că este important de subliniat, fiind un forum găzduit de Bursa de valori, că în cei zece ani de la semnarea acordului de asociere și liber schimb cu UE, Republica Moldova a beneficiat de contribuția României și am devenit primul partener comercial al Republicii Moldova și aici putem să vorbim de creșterea schimburilor comerciale de la 1 miliard de euro în 2014 la 3 miliarde de euro în 2024. De asemenea, România a devenit principalul investitor în Republica Moldova, valoarea investițiilor ridicându-se la 400 de milioane de euro

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL