Ipocrizie maximă la AUR: vor salariile grase de la Bruxelles, dar își declară ura față de UE

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Partidul AUR condus de George Simion a depus la Biroul Electoral o listă cu 43 de candidați la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024. Parte din acești candidați și-au încercat norocul și la alte alegeri electorale din partea a numeroase alte partide.

Cei mai mulți dintre candidații AUR sunt convinși că Uniunea Europeană este o greșeală politică, ba chiar că va dispărea. Cristian Vasile Terheș deschide lista AUR pentru europarlamentare cu convingerea că, nu peste multă vreme, Uniunea Europeană va dispărea.

“În modul în care merge UE în momentul de față, nu îi dau 10 ani! Nu neapărat că se va destrăma. Va colapsa sub propria ei greutate, exact așa cum s-a întâmplat cu URSS. Nu are cum să reziste pe termen lung. E imposibil”, spunea recent Terheș într-un podcast.

Întrebat cu altă ocazie despre profețiile sale privind destrămarea UE, actualul europarlamentar ales în 2019 pe listele PSD spunea: „E posibil să existe și acest lucru (destrămarea -n.r). Date fiind forțele interne și externe care există în momentul de față și trag din toate pârghiile să sfărâme, dar principalul inamic al acestui proiect este însăți birocrația europeană. Nu poți să ții atâtea state, atâtea națiuni de milioane de oameni să îi subjugi de la nivel central. În momentul de față se încearcă exact reversul cu ceea ce s-a întâmplat cu Imperiul Austro-ungar. Un imperiu s-a destrămat pentru că națiunile erau subjugate. Proiectul european actual, care a pornit ca un proiect politico-economic foarte bun, care a adus pace prin prosperitate (…). Astăzi vedem că se întâmplă exact opusul. O birocrație nealeasă, care să subjuge statele și nu o să permită lumea, statele, populația, în general, să fie subjugată”.

În opinia lui Cristian Terheș, numai un naiv poate să aibă convingerea că Bruxelles-ul ajută România. „Aveţi impresia că aceste fonduri europene se dau de Bruxelles pentru a te dezvolta economic? Tocmai asta mi s-a spus şi mie şi eu ziceam că, domnule, de ce nu se dau, eram cumva naiv la început şi spuneam de ce nu se dau acolo. Mă trage cineva de-o parte şi-mi spune: Tu ai impresia că banii ăştia se dau ca voi să vă dezvoltaţi şi să faceţi competiţie dincoace? Vă spun eu de ce se dau. Banii aceştia europeni se dau pe nişte axe, pe nişte segmente care de fapt te ţin pe ţine în subdezvoltare”, a susţinut Terheş.

Recent, într-un interviu pentru Lumea Justiției, candidatul AUR a afirmat: “Asistăm în momentul de față la un atac coordonat împotriva suveranității statelor-membre UE, și este un atac atât politic, cât și juridic”.

UE, comparată cu Imperiul Otoman de numărul 2 din AUR

Numărul doi pe lista AUR la europarlamentare, respectiv Claudiu Târziu, este convins că România plătește tribut la Bruxelles ca la Înalta Poartă pe vremea otomanilor.

În 2022, Claudiu Târziu lăsa deschisă o poartă de ieșire din UE, spunând că România nu poate rămâne membră „în orice condiții”. „Suntem pentru rămânerea în UE, noi nu suntem pentru părăsirea UE, dar nu în orice condiții si nu asa cum o fac actualii guvernanți, adică acceptând orice vine de la Bruxelles”, afirma președintele Consiliului Național AUR.

Despre ieșirea României din Uniunea Europeană a vorbit în ultima vreme și Gheorghe Piperea, locul 3 pe lista AUR pentru europarlamentare: “Nu sunt pentru RoExit, mai ales că acest popor a plătit enorm pentru apartenența la acest club regresist și din ce în ce mai totalitar, dar s-ar putea să ajung să fiu, curând”. Gheorghe Piperea este coordonatorul național al campaniei electorale a AUR, iar în trecut a fost consilierul onorific al premierului PSD Mihai Tudose.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: