Fosile de dinozauri unice în lume au fost găsite în Țara Hațegului. Cum arătau dinozaurii pitici FOTO

Dinosaur
Sursa foto: Unsplash

Fosilele unor dinozauri pitici, din grupul Rhabdodontidae, au fost descoperite în ținuturile Hațegului, iar cercetătorii care le-au studiat au ajuns la concluzia că sunt unice în lume.

Fosile de dinozauri din familia Rhabdodontidae, unice în lume, cu o vârstă de aproximativ 70 de milioane de ani, au fost descoperite în ținuturile Hațegului, informează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

„Primele indicii ale existenței siturilor fosilifere din zonă au fost identificate încă din 2019, iar cercetările ulterioare au scos la lumină resturile unor asociații bogate de vertebrate care au trăit aici către sfârșitul perioadei Cretacic”, au transmis reprezentanții geoparcului.

Fosilele aparțin unei specii erbivore, bipedă și de talie mică, de până la șase metri lungime, membră a grupului Rhabdodontidae (foto).

Potrivit specialiștilor, oasele descoperite sunt într-o stare de conservare foarte bună, fără să fi fost sparte sau deteriorate în mod excesiv în pofida vechimii lor și includ și părți ale scheletului care nu au fost niciodată identificate la Rhabdodontide anterior acestui studiu.

„Deși rude apropiate ale acestor dinozauri au fost descoperite și pe alte continente, de exemplu în America de Nord sau chiar Australia, familia Rhabdodontidae în sine a fost strict endemică arhipelagului insular al Europei cu 85 până la 66 de milioane de ani în urmă. Acest grup de dinozauri ierbivori relativ mici ca și talie, de doi până șase metri lungime, include nouă specii diferite, dintre care trei sunt cunoscute doar din zona Transilvaniei. În plus, multe dintre aceste specii au fost identificate doar recent, în ultimele două decenii”, a declarat drd. Janos Magyar, autorul principal al studiului fosilelor descoperite.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: