Fost ministru de interne din Letonia, condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei

spionaj
Sursa foto: Profimedia Images

Tribunalul din Riga a condamnat joi un fost ministru leton de interne, Janis Adamsons, şi pe complicele lui, Ghennadi Silonov, la opt ani, respectiv şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spionaj în favoarea serviciilor secrete ruse. Adamsons a fost ofiţer politic în marina sovietică, iar procurorii spun că a spionat din „convingere ideologică”, nu pentru bani.

„Adamsons a adunat informaţii secrete şi neclasificate în favoarea Serviciului Federal de Securitate rus (FSB) şi aceasta de o manieră ilegală, sistematică şi ţintită”, a declarat judecătorul Erlens Ernstons, după ce a pronunţat decizia, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

După ce a ocupat în 1994 şi 1995 postul de ministru de interne al Letoniei, Janis Adamsons, acum în vârstă de 67 de ani, a rămas deputat vreme de şase mandate parlamentare, până în 2021, când a fost arestat.

El a servit în marina sovietică din 1979 până în 1992 în calitate de ofiţer politic. După revenirea sa în Letonia, el a fost înrolat în marina letonă, recreată de la zero după 50 de ani de ocupaţie sovietică, înainte de a deveni comandantul-adjunct al marinei şi comandantul interimar al unei brigăzi din cadrul poliţiei de frontieră.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL