O alertă a fost ridicată vineri la Berlin şi în împrejurimi, unde un animal căutat cu febrilitate de peste 24 de ore ”nu este o leoaică”, ci mai probabil un mistreţ, potrivit unor experţi independenţi, care au analizat filmări, noaptea, ale animalului, anunţă primarul din Kleinmachnow, unde a fost semnalat animalul, relatează AFP.
”Pornesc de la principiul că nu există pericol la Berlin şi în împrejurimi”, anunţă Michael Grubert, primarul acestei comune situate în sud-vestul Berlinului.
Primarul anunţă încetarea căutărilor şi precizează că experţi independenţi au estimat, pe baza unei înregistrări video a animalului, filmat noaptea, că ”probabil este vorba despre un misterţ”.
Decizia de a ridica alarma a fost luată de acord cu poliţia, anunţă Michael Grubert în această conferinţă de presă, la Kleinmachnow.
”Autorităţile rămân atente, iar în cazul unei evoluţii a situaţiei sunt capabile ca în orice moment să revină în acţiune”, anunţă el.
Presupusa fiară a fost văzută şi filmată de către doi trecători, în nopatea de miercuri spre joi, iar poliţia a crezut că a identificat o leoaică, privind filmul.
Poliţişti au crezut că au văzut apoi animalul, în aceeaşi noapte.
Peste 100 de poliţişti – susţinuţi de veterinari şi vânători – au fost angajaţi în această căutare.
S-au folosit elicoptere, drone şi camere termice.
Locuitorii multor comune de la periferia capitalei Germaniei şi din sud-vestul Berlinului au fost îndemnaţi să evite zone cu vegetaţie – numeroase în cartiere rezidenţiale vizate, care se întind până în apropierea selectului oraş Potsdam.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News