România va cumpăra încă 9 trenuri de la compania poloneză, semnând în acest sens un act adițional la contract.
Contractul inițial prevedea furnizarea a 20 de trenuri.
În paralel a fost lansată o nouă licitație, pentru cumpărarea a 23 locomotive capabile să circule cu o viteză maximă de 160 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, conform datelor analizate de Profit.ro.
În cazul înțelegerii cu furnizorul polonez, finanțarea celor 20 de rame electrice interregionale a fost asigurată prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), iar cele 9 unități electrice multiple urmează să fie finanțate prin Fondul pentru Modernizare (FM).
Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este de 160 km/h, acestea fiind compuse din trei vagoane care asigură 191 de locuri pe scaune. Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS la nivel 1 și 2, precum și cu sistemul național PZB90.
Din punct de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, o zonă bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, precum și de o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.
Rutele pe care vor circula aceste trenuri sunt: Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani -Iași/Suceava; Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; Galați – Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău – Pașcani – Iași/Suceava; (Giurgiu) – București – Ciulnița – Călărași; Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News