FOTO Pompierii români intervin deja pentru stingerea incendiilor din Grecia

pompieri
foto: IGSU

Pompierii români care au plecat luni spre Grecia au ajuns la destinaţie şi intervin deja pentru stingerea unui incendiu în apropierea unui spital din Alexandroupolis.

„Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, care a fost dislocat ieri în sprijinul autorităţilor şi comunităţilor elene, a ajuns în cursul acestei dimineţi în Grecia şi a fost solicitat, deja, la prima intervenţie. În acest moment, 52 de salvatori români acţionează pentru localizarea şi stingerea unui incendiu care se manifestă în proximitatea unui spital din localitatea Alexandroupolis”, a transmis marţi IGSU.

pompieri
foto: IGSU

Intervenţia modulului României se derulează sub coordonarea ofiţerului elen de legătură, delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

pompieri
foto: IGSU

În cursul zilei de marţi, 56 de pompieri, cu 10 autospeciale de stingere (8 de 3.000l, 2 de 10.000l), o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un autocar au început deplasarea către Grecia, în urma solicitării de asistenţă internaţională, în contextul incendiilor de pădure existente în această ţară, scrie news.ro.

pompieri
foto: IGSU

Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: