Franţa asigură R. Moldova de „sprijinul său de nezdruncinat” în faţa ameninţării ruseşti 

Sursă foto: Facebook/ Maia Sandu

Rusia trebuie să îşi retragă trupele staţionate „ilegal” în Transnistria, teritoriul moldovean controlat de separatişti care au cerut săptămâna trecută „protecţia Moscovei”, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron la întâlnirea pe care a avut-o cu Maia Sandu, relatează Boursorama.

În contextul în care tensiunea creşte în acest conflict teritorial, îngheţat din 1992, preşedintele francez a asigurat-o pe omoloaga său Maia Sandu de „sprijinul de nezdruncinat” al Franţei pentru „independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială” a Republicii Moldova.

Preşedinta Republicii Moldova a fost primită la Palatul Élysée cu ocazia semnării unui acord de apărare între cele două ţări.

La o săptămână după ce separatiştii transnistreni au cerut „protecţie” din partea Moscovei, care menţine 1.500 de soldaţi în această regiune de la graniţa cu Ucraina, Emmanuel Macron şi omologul său Maia Sandu au emis o declaraţie comună în care au cerut Rusiei „să îşi retragă forţele staţionate ilegal pe teritoriul moldovean”. Parisul s-a declarat pregătit să „îşi aducă contribuţia, atunci când va veni momentul, la o soluţionare durabilă şi paşnică a acestui conflict”, îngheţat din 1992, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice.

Invazia Rusiei în Ucraina a reaprins tensiunile în această fâşie de pământ de circa 4.000 de km2, precum şi în Republica Moldova, care, potrivit comunicatului de la Elysee, „se confruntă cu o intensificare a atacurilor hibride”. În special, Chişinăul se teme de o creştere a dezinformării în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi a referendumului privind aderarea la UE, programat în toamnă.

„Regimul de la Moscova încearcă să controleze ţara mea prin şantaj energetic, organizarea de manifestaţii, efectuarea de atacuri cibernetice (…) şi chiar pregătirea unei lovituri de stat”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Emmanuel Macron. „Dar noi rămânem în picioare”, a asigurat preşedinta Republicii Moldova

„Dacă agresorul nu este oprit, el va continua să meargă, iar linia frontului se va apropia tot mai mult. Mai aproape de noi. Mai aproape de voi”, a spus Maia Sandu. „Prin urmare, Europa trebuie să prezinte un front unit”, a adăugat ea.

În faţa acestor „încercări de ingerinţă care vizează să divizeze foarte clar societatea moldovenească (…) Franţa şi Uniunea Europeană sunt alături de dumneavoastră”, a replicat preşedintele francez. „Poporul moldovean poate fi mândru de lupta sa paşnică pentru libertate”, care „reprezintă o provocare pentru Rusia lui Vladimir Putin”, a insistat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: