FRC a acordat garanţii de stat în valoare de peste 4.000.000 lei, în cadrul programelor StudentInvest şi FamilyStart

bani
Sursa foto: INQUAM / OCTAV GANEA

Fondul Român de Contragarantare SA a acordat garanţii de stat în valoare de peste 4.000.000 lei în primele zile de implementare a programelor StudentInvest şi FamilyStart, se arată într-un comunicat al FRC.

Fondul Român de Contragarantare SA (FRC) este o instituţie financiară specializată, mandatată de Ministerul Finanţelor să administreze plafoanele de garantare în cadrul celor două programe guvernamentale de creditare pentru tineri, informează sursa menţionată.

Potrivit comunicatului, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este ordonator principal de credite şi derulează programele guvernamentale de finanţare StudentInvest şi FamilyStart prin intermediul celor peste 30 de bănci partenere: acestea primesc solicitările de creditare din partea studenţilor sau familiilor, analizează eligibilitatea potenţialilor beneficiari şi aprobă împrumuturi cu garanţii de stat acordate de FRC.

Valoarea plafoanelor de garanţii se aprobă anual. În 2023, conform Legii nr.224/2023 care modifică şi aprobă OUG nr.95/2022, valoarea acestora este de 250 milioane lei pentru fiecare dintre cele două programe menţionate, precizează sursa. StudentInvest, respectiv, FamilyStart sunt destinate să fie un sprijin financiar pentru studenţi sau familii prin acordarea de împrumuturi de maxim 75.000 lei, respectiv maxim 150.000 lei, cu garanţii de până la 80%, dobânzi şi comisioane aferente creditelor subvenţionate de stat, conform sursei citate.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL