Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 30 de localităţi din judeţele Alba, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Sălaj, Sibiu şi Timiş, afectate de ploi abundente şi furtuni, anunţă IGSU. La Cuzap, în judeţul Bihor, o persoană cu probleme locomotorii a fost salvată după ce a rămas blocată în casă, din cauza apei acumulate în curte. Potrivit Administraţiei Apele Române, cea mai mare cantitate de precipitaţii a fost înregistrată în localitatea Blaj, respectiv 84,5 l/mp.
”În cursul zilei de ieri (12.06.2023), la nivel naţional, peste 4.300 de pompierii militari, cu peste 3.200 de mijloace tehnice, au intervenit în 30 de localităţi din 9 judeţe (AB, BH, CS, CJ, HD, MH, SJ, SB şi TM) pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea. În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost emise 19 mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, la nivelul a 12 judeţe (AB, BH, CJ, CS, DB, GJ, MH, MS, MM, PH, SJ şi TM)”, a anunţat, luni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Astfel, pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 204 case, anexe gospodăreşti şi beciuri, 177 de curţi şi de pe 27 de străzi.
Totodată, pompierii au acţionat pentru degajarea a 9 copaci rupţi de vântul puternic. În urma acestor evenimente, un autoturism a fost avariat.
De asemenea, pentru furnizarea răspunsului optim la solicitările de sprijin apărute în zonele vizate de vremea neprielnică, au fost activate Centrele Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, prin operaţionalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din 20 judeţe (Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Suceava, Timiş şi Vâlce).
”O situaţie deosebită a avut loc în localitatea Cuzap, unde salvatorii bihoreni au intervenit cu promptitudine pentru evacuarea unei persoane cu probleme locomotorii, rămasă blocată în locuinţă din cauza apei acumulate în curte”, a menţionat sursa citată.
IGSU a adăugat că, având în vedere că mai multe judeţe din Sud-Vest, Vest şi centrul ţării se află sub atenţionare meteorologică până marţi, evoluţia fenomenelor progonozate va fi monitorizată permanent, pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situaţiile de urgenţă înregistrate să fie gestionate în mod eficient.
”Recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitaţii. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. În situaţia manifestării vântului puternic, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi”, a mai arătat IGSU.
La rândul lor, reprezentanţii Administraţiei Naţionale ”Apele Române” au tranasmis că echipele sunt în teren şi evaluează, luni dimineaţă, situaţia pagubelor înregistrate pe cursurile de apă pentru a asigura suplimentarea forţelor şi a mijloacelor de intervenţie, acolo unde este nevoie, scrie news.ro.
”În ultimele 24 ore, s-au înregistrat precipitaţii cu caracter torenţial, pe arii restrânse, cu pagube importante: Cea mai mare cantitate a fost în localitatea Blaj, respectiv de 84,5 l/mp, ieri, în intervalul orar 17.00-18.00, respectiv 18.00-18.45; Pe râul Prahova, în zona de graniţă cu Dâmboviţa cu Cricovul Dulce, la staţia pluvio Brataşanca, 78 l/mp într-o oră, ieri, în jurul prânzului. Majoritatea pagubelor au fost provocate din scurgeri importante de pe versanţi, ploi torenţiale pe arii restrânse şi incapacitatea de preluare a reţelelor de canalizare. Cele mai afectate localităţi din scurgeri de pe versanţi sunt la această oră: Alba-Iulia, Blaj, Ciugud, Galda de Jos şi Sâncel”, a transmis ANAR.
De asemenea, s-au înregistrat revărsări ale cursurilor de apă Ighiel, Telna şi Ighiu în localităţileSard şi Ighiu, comuna Ighiu, judeţul Alba, unde au fost afectate gospodării şi DJ 107H. În cursul nopţii, echipele de la Apele Române Mureş – Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba au intervenit cu utilajele, iar luni acestea vor fi suplimentate. Operaţiunea continuă în aceeaşi zonă, respectiv comuna Ighiu, satele: Şard, Ighiu, Bucerdea, Ighiel, Telna.
Echipele Apele Române Crişuri au acordat suport autorităţilor locale în cursul serii în localitatea Cuzap, comuna Popeşti, pentru degajarea şi asigurarea secţiunii de scurgere a apei de pe valea cu acelaşi nume. Pagubele au fost provocate din ploi torenţiale ceea ce au condus la scurgeri importante de pe versanţi în localitatea Cuzap, respectiv localitatea Hotar, comuna Tetchea.
Potrivit ANAR, în prezent, este în vigoare o avertizare hidrologică – cod portocaliu, respectiv galben emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă până marţi, precum şi o avertizare hidrologică de fenomene imediate cod portocaliu pentru luni, intervalul orar 7.50-12.00 pentru cursurile de apă din judeţele Vâlcea şi Gorj. De asemenea, se află în curs de actualizare prognoza hidrologică pentru următoarele 24 de ore emisă de INHGA.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News