Gabriela Firea, despre o candidatură la Capitală a lui Robert Negoiţă: Eu îl susţin. Îl susţin şi pe Daniel Băluţă 

Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook / Gabriela Firea

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat duminică, despre o candidatură la Capitală a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, că ea îl susţine, dacă doreşte, la fel cum îl susţine şi pe Daniel Băluţă, de la Sectorul 4. ”Nu îi voi face contracampanie, nu plec la alt partid, nu plec în concediu, nu îmi pun piciorul în ghips”, a mai comentat Firea.

”Voi candida doar din partea PSD şi doar dacă întreaga conducere a partidului şi colegii mei de la Bucureşti, de la toate sectoarele, nu doar de la cinci sectoare, ca acum trei ani, mă vor susţine, că aşa este normal, nu pentru mine ci pentru public, să nu fim ca în Caragiale, eu pe cine votez?”, a spus Gabriela Firea, la Prima News.

Ea a precizat că la ultimele alegeri pe Bucureşti s-a dispipat şi risipit votul şi a pierdut ”sută la sută” din cauza acestei neclarităţi.

”Am pierdut la diferenţă de patru şi foarte puţin iar în sectorul 3, bazinul cel mai mare de votanţi, eu aveam aproape 60% în sondaje. În momenul când cel mai mare sector s-a destabilizat, a fost o lovitură năpraznică. Plus sacul de voturi de la sectorul 1”, a arătat ea.

Întrebată despre o candidatură a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, Firea a spus: ”Eu îl susţin, dacă doreşte. Îl susţin, dacă doreşte, şi pe Daniel Băluţă, şi pe colegii parlamentari, Nu sunt deloc ironică. Eu susţin candidatul PSD, oricare va fi acela. Şi nu îi voi face contracampanie, nu plec la alt partid, nu plec în concediu, nu îmi pun piciorul în ghips. Merg cu el şi facem campanie”.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: