Garda de Mediu Prahova a dat noi amenzi rafinăriilor din zona municipiului Ploieşti

RAFINARIA PETROBRAZI
Sursa foto: ZF.RO

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunţă, joi, că au dat din nou amenzi rafinăriilor care funcţionează în zona municipiului Ploieşti, sancţiunile fiind aplicate ”în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv” primite de la locuitorii municipiului.

Anunţul comisarilor de mediu a fost făcut exact în una dintre zilele în care, în unele zone ale oraşului, locuitorii au constatat din nou că aerul este greu de respirat, din cauza mirosului de sulf.

”În urma controalelor efectuate la cele trei rafinării din arealul Municipiului Ploieşti demarate ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimţit în ultima perioadă de locuitorii oraşului, Garda de Mediu Prahova a aplicat operatorilor care administrează rafinăriile sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 130.000 lei în conformitate cu prevederile Legii 104/ 2011 privind calitatea aerului şi ale OUG 195/2005 privind protecţia mediului”, anunţă, joi, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.

Conform sursei citate, amenzile au fost aplicate ”pentru neasigurarea de către operatorii economici a măsurilor necesare astfel încât emisiile să nu determine perturbarea mediului din afara limitelor amplasamentelor”.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL