Mircea Geoană se pregătește intens pentru anunțul candidaturii la alegerile prezidențiale. Surse politice au confirmat pentru Digi 24 și data la care Geoană va face anunțul: după summitul NATO de la Washington ce va avea loc între 9 și 11 iulie. Este data limită la care Geoană își mai poate lansa precampania pentru strângerea de semnături în vederea candidaturii. Pe 15 august începe oficial campania electorală prezidențială.
În paralel, pe rețelele sociale și în special pe platforma chinezească Tiktok au apărut pagini denumite „Team Geoana” în care sunt promovate interviuri și evenimente publice la care fostul lider PSD a participat în primăvara. Una din pagini este promovată de Alexia Eram, fiica vedetei Pro TV Andreea Esca. Alte vedete de calibrul Irinei Loghin fac gesturi publice de susținere a candidaturii.
Geoană își folosește calitatea de secretar general adjunct al NATO pentru a-și promova în diverse evenimente publice o carte și viziunea sa despre România și chestiuni de geopolitică, în special despre războiul din Ucraina.
Mircea Geoană și-a constitui și o echipă de campanie și susținere financiară. Echipa este coordonată de către Mihaela Geoană, soția acestuia, cunoscută în mediile politice drept „Mihaela, dragostea mea”.
Surse apropiate cercului de susținători și finanțatori ai familiei Geoana au indicat pentru PSnews existența unei întâlniri private între Geoană, Rareș Mănescu și mogulul imobilarelor Dragoș Dobrescu, poreclit „miliardarul fără chip”.
Mănescu este un fost lider PNL și primar al sectorului 6 din Capitală, apropiat al familiei lui Crin Antonescu. Este soțul Ramonei Mănescu, fost ministru de Externe în guvernul Dancila. Dobrescu, nașul familiei Mănescu, este cel care i-a și vândut un apartament de lux familiei Antonescu în zona de Nord a Capitalei, fiind un intim al fostului președinte PNL. Întâlnirea a avut loc la Bran într-o locație deținută de un alt magnat imobiliar iar participanții s-au deplasat cu un elicopter. Banii și susținerea mediatică sunt principalele preocupări ale lui Geoană în pregătirea campaniei prezidențiale.
În plus, acesta beneficiază de sprijinul unor influenceri din mediul online cum ar fi Mihai Morar, al familiei Esca și/ sau al mai multor foste vedete din trustul Media Pro condus pe vremuri de Adrian Sârbu, prieten și el al familiei Geoană. Sârbu controlează acum un mic trust de presă finanțat de patronul Mobexpert Dan Sucu, prieten și el cu Geoană.
Gruparea de magnați, denumită în trecut „grupul de la Monaco”, apropiată a serviciilor de informații, va fi principalul motor financiar ale campaniei acestuia. Principalii lideri ai grupări în frunte cu Dragoș Dobrescu încearcă să racoleze cat mai mulți multimilionari bucureșteni în echipa lui Geoana.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News