George Lazăr, președinte PNL Neamț, a anunţat cooptarea în organizaţia pe care o cunduce a medicului veterinat Ionuţ Lupu, despre care afirmă că va aduce un plus de valoare prin experienţa sa.
„Suntem onorați să avem alături, în echipa PNL Neamț, un om de înaltă calitate, recunoscut atât local, cât și la nivel național și internațional pentru activitatea și expertiza sa, într-un domeniu extrem de important în județul Neamț.
Domnul Ionuț Lupu, medic veterinar și președinte al Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein din România, s-a alăturat echipei liberale, unde, sunt sigur că va aduce un mare plus de valoare, prin experiența și competența care l-au consacrat.
Ionuț Lupu este un profesionist în domeniul creșterii animalelor, nemțean autentic, născut și crescut aici, unde a îmbrățișat pasiunea pentru acest domeniu. Face performanță în creșterea vacilor Holstein, iar în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein, experiența sa este solicitată deseori în mediul administrativ, atât în România, cât și dincolo de granițe. Activitatea lui Ionuț Lupu vorbește de la sine despre performanțele sale: o prezență recunoscută la Bruxelles, în forumurile decizionale europene, cu o voce puternică în ceea ce privește reglementările legislative pentru creșterea animalelor, Ionuț a dus acestă activitate la nivelul următor în România, care a devenit, și datorită lui, un partener european apreciat în acest domeniu. Atât în țara nostră, cât și în afară, numele lui Ionuț Lupu este asociat, în domeniul său de activitate, cu seriozitate, competență și rezultate remarcabile.
Mă bucură să știu că județul Neamț are astfel de oameni, care ne fac mândri și care își aduc aportul în dezvoltarea României. Cu atât mai mult, mă bucur să văd că acești oameni aleg echipa liberală. Aceasta este cea mai bună dovadă că oamenii serioși, responsabili, muncitori se identifică cu valorile pe care noi le promovăm. Echipa PNL Neamț este întotdeauna pimitoare pentru toți aceea care își doresc, la fel ca și noi, să transformăm județul Neamț într-un județ dezvolat, frumos, un centru turistic important, care să atragă investitori și care să redevină un refugiu natural, cultural și istoric pentru cei care îl vizitează.
Fiind o zonă de munte, Neamțul este un mediu propice pentru crescătorii de animale, de aceea mă bucur să îl avem alături pe Ionuț Lupu, care ne va ajuta să dezvoltăm această filieră și să încurajăm crescătorii de animale nemțeni să progreseze în acest domeniu și să îl dezvolte. Este important pentru noi să construim pârghiile necesare pentru a consolida demeniile specifice zonei noastre, iar expertiza și pasiunea lui Ionuț vor fi de mare ajutor în acest obiectiv.
Bun venit, Ionuț Lupu! PNL Neamț devine tot mai mare, mai puternic și mai aproape de câștigarea alegerilor de anul viitor!”, a declarat George Lazăr.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News