George Simion a deschis ilegal un birou parlamentar în R. Moldova. Reacția PNL: Face teatru!

Foto: News.ro

Deputații PSD și PNL reacționează după ce George Simion a deschis ilegal un birou parlamentar în Republica Moldova.

Deputatul PNL, Florin Claudiu Roman, a declarat, pentru PS News, că “George Simion face teatru.

„El nu respectă nicio regulă, asta de fapt și urmărește: CIRC. A văzut că poate câștiga voturi bazându-se doar pe circ. Lui niciodată nu i-a plăcut munca!”

Întrebat de PS News ce crede despre acțiunile lui Simion de la Chișinău, deputatul PSD Marius Budăi, crede, de asemenea, că ceea ce continuă să facă liderul AUR este doar “o acțiune de imagine”.

“Nu știu dacă este tupeu sau dacă nu este, cumva, doar o acțiune de imagine. Ne ducem și… facem puțin o paralelă cu un statut comercial: dacă vrei să-ți deschizi un punct de lucru acolo unde tu nu ai autorizație de a lucra, cred că e peste normalitate, mai exact, îți deschizi un punct de lucru unde tu n-ai să poți să ajungi până se ridică interdicția. Cred că este doar o acțiune de imagine”, este de părere deputatul PSD Marius Constantin Budai.

Se solicită conducerii Camerei Deputaţilor „constatarea săvârşirii unei abateri disciplinare grave”

Reamintim că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, luni, de o sesizare din partea deputaţilor REPER Oana-Alexandra Cambera şi Andrei-Răzvan Lupu referitoare la organizarea ilegală a unui birou parlamentar de către liderul AUR, deputatul George Simion, în Republica Moldova.

Potrivit documentului, care se semnalează faptul că biroul parlamentar al AUR are sediul în Casă Scriitorilor din Chişînău şi se solicită conducerii Camerei Deputaţilor „constatarea săvârşirii unei abateri disciplinare grave”, respectiv „exercitarea abuzivă a mandatului de deputat”, precum şi dispunerea unor măsuri corespunzătoare pentru sancţionarea încălcării dispoziţiilor legale.

Cei doi deputaţi invocă, în sesizarea adresată conducerii Camerei Deputaţilor, faptul că, potrivit Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii pot organiza separat sau prin asociere birouri parlamentare, că regulă, în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi.

Ce răspunde AUR

Biroul de Comunicare al partidului AUR, a trimis, la solicitarea PS News, un răspuns la articolul apărut în presă despre  organizarea unui birou parlamentar de către George Simion, în Republica Moldova.

“În loc să se preocupe de lucrurile care contează cu adevărat pentru români, oamenii lui Cioloș se țin de sesizări fără niciun fel de logică. Parlamentarii ex-useriști, acum luați sub aripă de părintele lor spiritual Dacian Cioloș, se prefac în continuare că muncesc. Cum? Sesizând Biroul Parlament al Camerei Deputaților că președintele AUR, George Simion, își ajuta frații și surorile de peste Prut.

George Simion este deputat ales al românilor, iar în Republica Moldova avem o mulțime de frați români. Fiecare al treilea moldovean are și cetățenia româna, iar AUR nu și-a făcut niciodată secretă intenția de a apăra interesele tuturor românilor, indiferent unde se află aceștia. Faptul că cei din REPER par atât de dezrădăcinați încât să fie deranjați de acest lucru ne arată, de fapt, că oamenii lui Cioloș chiar urăsc tot ce ține de identitatea noastră culturală. AUR va continua să îi apere pe români, oriunde s-ar afla aceștia. Le-am recomanda și celor de la REPER să facă același lucru, dar știm că nu vor fi capabili de așa ceva atât timp cât singurul lor scop este să pângărească tot ce este românesc. Noi pentru români, ei pentru Bruxelles”, este raspunsul AUR pentru PS News.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: