Germania are nevoie de 288.000 de lucrători imigranţi anual până în 2040 (studiu)

Sursa foto: Pixabay

Un studiu publicat marţi în Germania indică faptul că este de aşteptat ca piaţa muncii din această ţară să se bazeze în mare măsură pe imigranţi pe termen lung, cu aproximativ 288.000 de lucrători internaţionali necesari anual până în 2040, informează dpa.

Studiul realizat în numele Fundaţiei Bertelsmann arată că nivelul actual al migraţiei forţei de muncă este în mod semnificativ sub nivelul cererii.

Susanne Schultz, expert în migraţie la Fundaţia Bertelsmann, a declarat pentru dpa că barierele trebuie înlăturate şi condiţiile pentru migranţi trebuie îmbunătăţite pentru a răspunde cererii în creştere.

Un al doilea model de proiecţie, bazat pe un scenariu ceva mai puţin favorabil, sugerează că Germania va avea nevoie de 368.000 de lucrători străini anual până în 2040.

Conform acestei proiecţii, din 2041 până în 2060, este de aşteptat ca cererea să scadă uşor, până la aproximativ 270.000 de lucrători anual, ca urmare a efectelor pozitive ale imigraţiei anterioare.

Potrivit studiului, fără imigrare suplimentară, forţa de muncă din Germania se preconizează că va scădea de la 46,4 milioane la 41,9 milioane până în 2040, o scădere de aproximativ 10% cauzată de schimbări de natură demografică.

Impactul acestui declin ar putea varia la nivel regional. Studiul indică faptul că Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land al Germaniei, ar putea avea o reducere cu 10% a forţei de muncă, ceea ce este considerat un impact moderat. În schimb, state precum Turingia, Saxonia-Anhalt şi Saarland ar fi afectate mai mult. Chiar şi în regiunile puternice din punct de vedere economic, precum Bavaria, Baden-Wurttemberg şi Hesse, este de aşteptat un deficit semnificativ al forţei de muncă în absenţa unui aflux de lucrători internaţionali.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: