Germania, veriga slabă în abordarea Occidentului faţă de China. Ce măsuri vrea să ia

parlament-berlin
Sursa foto: pixabay

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, vrea să înăsprească procedura de examinare a investiţiilor străine cu o nouă lege, al cărei obiectiv va fi consolidarea securităţii economice a țării, conform unui document al ministerului consultat de Reuters.

Eforturile vin în condiţiile în care autorităţile de la Berlin cer companiilor să-şi reducă dependenţa de China, iar cabinetul condus de cancelarul Olaf Scholz verifică dacă actualul set de reglementări este suficient pentru a încuraja aceste politici, potrivit caleaeuropeană.ro.

De asemenea, eforturile reflectă strategiile și politicile mai extinse ale Uniunii Europene de a-şi reduce dependenţa strategică de China pe care Comisia Europeană o numește „de-risking” (reducere a riscurilor), pe fondul sporirii temerilor legate de extinderea Chinei în regiunea indo-pacifică şi posibile perturbări ale lanţurilor de aprovizionare.

De mult timp, Germania este văzută ca veriga slabă în abordarea Occidentului faţă de China, ţinând cont de legăturile solide de afaceri, statul asiatic fiind cel mai mare partener comercial al Germaniei. De exemplu, tranzacţia prin care grupul chinez Cosco încerca să cumpere o participaţie în terminalul din Hamburg, cel mai mare port al ţării, a fost în cele din urmă aprobată de Berlin.

„În ultimii ani, revizuirea investiţiilor a dobândit o importanţă enormă în Germania, Europa şi pe plan internaţional”, se arată în document.

Ca parte a revizuirii legislaţiei, vor fi verificate investiţiile în care un investitor obţine acces la tehnologiile sau bunurile unei companii germane mai degrabă prin acorduri contractuale decât prin achiziţionarea drepturilor de vot, procedură care deja este verificată.

În același sens al reducerii dependenței de China, ministrul german al cercetării a avertizat, într-un editorial pentru publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, că țara trebuie să își alinieze practicile academice la interesele sale de securitate, având în vedere tensiunile cu rivali sistemici precum China.

Luna trecută, guvernul german a publicat mult așteptata sa strategie privind China, cu scopul de a reduce dependențele critice față de această țară, în timp ce aceasta devine din ce în ce mai asertivă în încercarea de a schimba ordinea internațională bazată pe reguli. De altfel, documentul german conține similitudini cu poziția Uniunii Europene față de China.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL