Giurgiu: Fraudele informatice cu mod de operare investiţiile online, în creştere exponenţială în acest an

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

Poliţiştii giurgiuveni au demarat o campanie de prevenire a fraudelor informatice după ce au constatat o creştere exponenţială a numărului de sesizări faţă de astfel de infracţiuni care au ca mod de operare investiţiile online, după ce anul trecut au fost înregistrate aproximativ o sută de astfel de cazuri în judeţ, însă de la începutul acestui an s-au primit deja aproximativ 150 de sesizări.

„Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii Giurgiu atrag atenţia asupra unei metode de fraude online, în care indivizi se pretind a fi experţi în investiţii sau în cadrul unor platforme, oferind promisiuni de sporire a veniturilor. Aceştia conving victimele să instaleze aplicaţii sau programe pe dispozitivele acestora, calculator sau telefon, ce permit accesul neautorizat la date personale şi financiare, inclusiv la conturi bancare şi parole. Prejudiciul suferit este semnificativ, deoarece infractorii au acces la toţi banii victimelor”, se arată într-un comunicat de presă, transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate aproximativ 100 de sesizări privind fraude online şi numai de la începutul acestui an până acum au fost primite încă aproximativ 150 de sesizări.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să fie vigilenţi în faţa promisiunilor de câştiguri rapide şi să nu divulge date importante, cum ar fi cele ale cardului bancar.

Totodată, cetăţenii trebuie să evite să instaleze aplicaţii de control care ar permite accesul de la distanţă la dispozitive bancare şi să nu fotografieze cardurile bancare, deoarece acestea conţin informaţii confidenţiale ce ar putea fi exploatate de terţe părţi, iar în situaţia în care au devenit victima unei fraude online trebuie să sesizeze poliţia.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: