Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Constituţiei, că instituţiile statului reacţionează pentru că „adevărul despre ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale trebuie scos la lumină”.
„Apărarea Constituţiei, a democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, a valorilor europene este astăzi 8 decembrie, de Ziua Constituţiei României, un subiect cu atât mai important. Legea noastră fundamentală ne dă siguranţă iar ţării noastre, stabilitate şi unitate. Instituţiile statului reacţionează pentru că adevărul despre ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale trebuie scos la lumină”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
Ministrul Justiţiei menţionează că sunt în derulare cercetări în mai multe dosare ce vizează săvârşirea unor infracţiuni precum coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic, ameninţare, incitare la violenţă, ură sau discriminare sau nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
„Incitările la ură, violenţă, discursul politic agresiv nu au ce să caute în procesul electoral al unei ţări democratice. Vulnerabilităţile, slăbiciunile, dezinformarea, toate acestea vor fi depăşite prin întărirea statului de drept, prin rezilienţă mai buna, prin transparenţă şi informare corectă din partea instituţiilor statului. Legea este cea care apără integritatea procesului electoral, alegerile libere şi corecte”, a mai transmis Alina Gorghiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News