Autoritățile de la Atena vor demara vânzarea participației de 27% deținută la Piraeus Bank prin intermediul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), informează publicația elenă Kathimerini, citând surse Bloomberg.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei deținea participații la primele patru bănci comerciale ale țării, după ce a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a le recapitaliza în perioada crizei financiare, arată Agerpres.
Guvernul a decis vânzarea participației deținute la Piraeus Bank ținând cont de climatul pozitiv de investiții și de cererea ridicată din timpul procedurilor pregătitoare, care au indicat că investitorii sunt dispuși să cumpere toate acțiunile care vor fi disponibile. Perspectiva este sprijinită de profitabilitatea ridicată raportată de bancă săptămâna trecută. În perioada 2024-2026, Piraeus Bank are ca obiectiv profituri de un miliard de euro pe an.
Oferta publică va începe probabil luni, 4 martie, și ar urma să se încheie în prima săptămână din aprilie. Vor fi alocate acțiuni atât pentru investitorii privați, cât și pentru cei instituționali, un model care a avut succes în cazul vânzării acțiunilor National Bank (NBG). Intervalul de preț pentru acțiuni ar urma să fie stabilit în weekend-ul de dinaintea începerii IPO (Oferta Publică Inițială) și, la fel ca în cazul NBG, va fi acordat probabil un discount față de prețul de la închiderea ședinței bursiere de vineri, 1 martie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News