Cei trei operatori de distribuție a energiei electrice din România preluați de grecii de la Public Power Corporation (PPC) de la grupul italian Enel cumpără sute de mii contoare inteligente pentru măsurarea consumului și producției consumatorilor și prosumatorilor din portofoliu, relevă date analizate de Profit.ro.
Rețele Energetice Muntenia, Rețele Energetice Banat și Rețele Energetice Dobrogea au demarat o procedură de achiziție în acest sens, cu termen-limită de depunere a ofertelor 14 martie.
″În cadrul Rețele Electrice este în derulare proiectul de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național, proiect aprobat prin decizia ANRE 778/ 2019 cu modificările ulterioare și în conformitate cu Ord. 177/2018 ANRE privind „Condițiile cadru pentru realizarea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național”. Pentru a respecta calendarul de implementare al proiectului, este necesară achiziționarea de sisteme de măsurare noi, care să respecte toate cerințele din cadrul acestui caiet de sarcini și care să se interconecteze cu sistemul actual, implementat încă din anul 2015″, se menționează în documentația de atribuire. Potrivit sursei citate, produsele achiziționate vor fi folosite atât la locurile de consum noi (consumatori și prosumatori) racordate la cele 3 rețele, cât și pentru înlocuirea echipamentelor de măsurare care se defectează sau trebuie înlocuite periodic, conform obligațiilor legale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News