Grindeanu anunţă că studiul de fezabilitate pentru autostrada Paşcani-Suceava a fost avizat şi de CTE al MT

Sursă foto: Facebook

Ministrul Tranporturilor Sorin Grindeanu a anunţat, joi, că studiul de fezabilitate pentru construirea autostrăzii Paşcani-Suceva a fost avizat şi de către Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, după ce documentul a fost avizat săptămâna trecută de CNAIR. Urmează avizarea acestui studiu de fezabilitate în Consiliul Interministerial şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de Guvern, mai spune social-democratul.

„Construirea Autostrăzii Paşcani-Suceava, un nou pas important! Şi Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat astăzi studiul de fezabilitate, după ce documentul a fost avizat săptămâna trecută de CNAIR. Urmează avizarea acestui studiu de fezabilitate în Consiliul Interministerial şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Paşcani-Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport, mai precizează ministrul PSD.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: