Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, susține miercuri că prin aplicarea impozitului progresiv, folosit de cele mai multe țări din UE, nu ar fi nevoie de creșteri de TVA.
„Noi nu vom putea să fim de acord, să punem CASS de exemplu la pensiile mici sau mijlocii, să impozităm mai mult pe cei care au venituri de asemenea mici sau mijlocii, să tăiem diverse lucruri care nu aduc un mare plus la buget. Astea sunt lucruri pe care nu putem să le acceptăm. De aceea am spus și ieri, au spus și colegii noștri și nu o spunem doar noi, știți că există niște recomandări de la instituțiile financiare internaționale, chiar și de la Comisie, vă rog să vă uitați ce a spus FMI în urmă cu două sau trei zile, recomandarea FMI să avem impozit progresiv în România. Este o recomandare pe care o are și FMI, și Banca Mondială, și Comisia Europeană”, a spus Sorin Grindeanu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News