Grindeanu: Trenurile vor circula cu 160 km/h între Curtici și Sighișoara din a doua jumătate a anului 2024

Sursă foto: CFR Călători
Sursă foto: CFR Călători

Lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Simeria – Gurasada se vor încheia în primăvara anului viitor, astfel că din a doua jumătate a lui 2024 trenurile vor putea circula cu viteza de 160 de km/h de la Curtici până la Sighişoara, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în cadrul unei vizite de lucru efectuată pe şantierul din gara Simeria.

„Acest tronson Gurasada-Simeria e undeva la 75-76%. Mare parte din acest tronson va fi finalizat anul acesta. Vor mai rămâne câteva puncte pe care responsabilii de proiect le-au amintit, care vor fi finalizate în primele luni ale anului viitor, astfel încât în primăvară să fie încheiată această lucrare. Unul dintre aceste puncte este legat de Gara Deva. Este un subiect pe care cred că l-am depăşit şi, de asemenea, situl arheologic de la Micia. Aceste puncte au fost depăşite. S-au făcut descărcările arheologice, s-au făcut toate lucrurile, dar toate acestea au consumat timp. Hunedoara este, probabil, principalul judeţ care deţine vestigii arheologice în România. Nimeni nu vrea să aducă atingere acestora. Vrem să avem infrastructură, dar nici nu vrem să stricăm lucrurile pe care le-am moştenit. Şi atunci s-a consumat timp. Au fost depăşite aceste momente. Undeva, prin martie – aprilie va fi inaugurat acest tronson, ajungându-se la viteza maximă de circulaţie, undeva la 160 de km/h”, a spus ministrul Transporturilor.

El a mai arătat că şi alte tronsoane de cale ferată care merg spre Arad se află în stadii de realizare cuprinse între 70 şi 90%, o parte dintre acestea urmând să fie finalizate în acest an, iar altele la începutul anului viitor.

„E foarte important că, undeva din a doua jumătate a anului viitor, se va circula cu viteză de 160 km /h de la Curtici până spre Sighişoara”, a conchis Sorin Grindeanu.

Tronsonul de cale ferată Simeria-Gurasada face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: