Guvernatorul statului Washington a anunțat vineri, 1 noiembrie, că activează mai mulți membri ai Gărzii Naţionale să fie în alertă, pe fondul informaţiilor şi îngrijorărilor privind posibile acte de violenţă legate de alegerile din 5 noiembrie, relatează Reuters.
Statul Washington, unde, conform sondajelor, se aşteaptă ca democrata Kamala Harris să-l învingă cu uşurinţă pe republicanul Donald Trump, a fost unul dintre cele două state unde, la începutul săptămânii, urnele de vot au fost incendiate.
Votul anticipat este disponibil pentru cei din Washington şi peste două milioane de persoane au votat deja.
„Pe baza unor informaţii generale şi specifice, precum şi a îngrijorărilor legate de potenţialul de violenţă sau alte activităţi ilegale legate de alegerile generale din 2024, vreau să mă asigur că suntem pe deplin pregătiţi să răspundem”, a scris guvernatorul Jay Inslee într-un comunicat publicat pe site-ul său.
Garda Națională a SUA este o ramură unică a armatei americane care are responsabilități atât de stat, cât și federale. Garda răspunde în mod obișnuit la urgențe interne, cum ar fi dezastre naturale și revolte. La nevoie, membrii acesteia intervin și în cadrul unor misiuni în străinătate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News