Guvernul a adoptat toate măsurile necesare pentru organizarea alegerilor locale și europarlamentare

Sursă foto: Facebook/ Guvernul României

Executivul a adoptat, joi, hotărârea de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024. Totodată, a fost adoptată şi hotărârea pentru aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor din 9 iunie, potrivit Gândul.

Guvernul a adoptat o serie de măsuri de ordin organizatoric şi instituţional în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, conform comunicatului de presă al Executivului.

Astfel, este prevăzută înfiinţarea, pe durata alegerilor din data de 9 iunie 2024, a unor comisii tehnice la nivel central şi judeţean, de coordonare a activităţilor care trebuie îndeplinite de autorităţile publice, fiind stabilite atribuţiile şi componenţa nominală a acestor comisii.

Comisia tehnică centrală va evalua stadiul realizării acţiunilor privind pregătirea şi organizarea alegerilor şi va transmite Guvernului, dacă este cazul, propuneri pentru rezolvarea problemelor întâmpinate.

De asemenea, sunt detaliate atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea celor două scrutine.

Atribuțiile Ministerului de Interne

MAI dispune măsuri pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în localităţi, pe întreaga perioadă electorală, asigură ordinea publică în zona secţiilor de votare şi securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale din ţară, pe timpul transportului acestora la birourile electorale, respectiv la Biroul Electoral Central, precum şi securitatea pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării.

Totodată, MAI, cu sprijinul AEP, organizează, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, instruirea prefecţilor şi a subprefecţilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor din data de 9 iunie 2024. La rândul lor, prefecţii, cu sprijinul structurilor teritoriale ale AEP, organizează în cel mai scurt timp posibil instruirea primarilor şi a secretarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Hotărârea detaliază măsurile tehnice principale care revin instituţiei prefectului, cum ar fi cele legate de materialele, documentele şi tipizatele prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral sau de confecţionarea ştampilelor birourilor electorale de circumscripţie şi a ştampilelor de control ale secţiilor de votare din ţară.

Atribuţiile STS sunt legate de dezvoltarea aplicaţiilor informatice pentru verificarea dreptului la vot, pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind rezultatele alegerilor, pentru furnizarea datelor privind prezenţa la vot sau de asigurarea echipamentelor informatice şi a serviciilor de telefonie specială, necesare birourilor electorale.

Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile teritoriale vor asigura statisticienii necesari birourilor electorale, dotarea necesară cu echipamente, tehnică de calcul, consumabil şi servicii, dar şi tipărirea proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Autorităţile locale vor pune la dispoziţie spaţii în vederea organizării de secţii de votare, iar Ministerul Sănătăţii va asigura măsurile de sănătate publică necesare la secţiile de votare.

Atribuţiile MAE vizează acţiunile necesare pentru organizarea secţiilor de votare din străinătate, în vederea desfăşurării votului pentru membrii din România ai Parlamentului European.

H.G. privind atribuțiile AEP

Totodată, hotărârea stabileşte responsabilităţile AEP privitoare la modul de organizare şi desfăşurare a celor 2 scrutine, cum ar fi achiziţionarea buletinelor de vot şi a timbrelor autocolante sau coordonarea activităţilor privind funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

În plus, actul normativ prevede ca, pe lângă Biroul Electoral Central, birourile electorale ce circumscripţie judeţeană şi biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, să se organizeze şi să funcţioneze centre de suport pentru relaţia cu publicul şi cu birourile electorale ierarhic inferioare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL