Guvernul a pregătit o serie de măsuri fiscale

Marcel Ciolacu guvern sedinta
INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Guvernul a pregătit pentru discuția în Coaliție o serie de măsuri fiscale, printre care renunțarea la cota redusă de TVA de 5% – urmând să rămână doar cea generală de 19% și o singură variantă de cotă de redusă de 9% – precum și eliminarea scutirii de la plata contribuției la sănătate pentru angajații din sectorul construcțiilor, agricultură și industria alimentară, măsură care vine la pachet doar pentru constructori cu obligația de a majora salariul minim în domeniu de la 4.000 de lei la 4.500 de lei, au declarat surse oficiale. Executivul are în vedere și majorarea impozitului pe dividende de la 8 la 10%, prim-ministrul Ciolacu declarând anterior că impozitul pe dividende e prea mic la 8%, potrivit profit.ro.

De asemenea, Guvernul vrea să fie discutată în Coaliție majorarea salariului minim începând din septembrie, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei. Executivul vrea însă și să crească impozitarea pentru microîntreprinderi și să pună PFA să achite contribuția la sănătate la venitul real, nu plafonat ca acum.

În contextul eliminării cotei reduse de TVA de 5%, 9% se va aplica pentru bunuri și servicii cum ar fi alimente, medicamente și dispozitive medicale, servicii din industria hotelieră, cultură. În sectorul construcțiilor, unde acum angajații sunt scutiți de impozitul pe venit și contribuția la sănătate, dar și contribuția la Pilonul II, va fi eliminată scutirea de contribuția la sănătate, urmând să rămână scutirea de impozit pe venit, dar condiționată de o majorare a salariului minim în domeniu de la 4.000 de lei brut la 4.500 de lei brut.

Mai multe detalii, aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: