Guvernul a publicat proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților

Sursa foto: Pexels

Guvernul a publicat marți draftul proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat în cursul zilei principalele măsuri viitorul act normativ. Ministrul Justiției a declarat că ministerul pe care îl conduce nu a participat la elaborarea acestui document.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor permanente avute în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, se arată în propunerea de modificare a legii 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În forma actuală a legii, magistrații „cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marți seară că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este „o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens.

„Ceea ce astăzi domnul premier a făcut a fost să prezinte o bază de idei, o bază de soluţii care să constituie fundamentul sau premisa unei finalităţi legislative care, din punctul meu de vedere, nu se poate atinge decât prin dialog efectiv cu puterea din stat care este reprezentată de magistratură. Ministerul Justiţiei nu a iniţiat până în momentul de faţă un proiect de lege. Nu cred că există nici Ministerul Muncii care ar fi un co-iniţiator în economia aceasta a reglementării pensiilor de serviciu într-o iniţiere efectivă. Cred că suntem la începutul unor discuţii mult mai aplicate pe nişte formule concrete prezentate astăzi pentru dezbaterea publică de către domnul prim-ministru”, a declarat Radu Marinescu marţi seară, la Antena 3.

El a mai spus că anumite categorii sociale nu trebuie tratate ca nişte duşmani şi că nu magistraţii sunt vinovaţi pentru că au un anumit statut.

„Aş dori să spun o chestiune de principiu care ţine de sănătatea noastră socială, de stabilitatea instituţiilor noastre şi de seriozitatea cu care tratăm faptul (…) Nu trebuie să considerăm anumite categorii sociale ca fiind nişte duşmani. Nu trebuie niciodată să privim în registru antagonic diferitele componente profesionale. Trebuie să gândim o formulă care să fie una incluzivă, care să fie una coerentă şi care să fie una de pace socială. De aceea, eu consider că magistraţii nu sunt vinovaţi pentru că au un anumit statut. El a fost stabilit prin legi. Sunt aproape 20 de legi în istoricitatea actelor normative care au tot reglementat această componentă de remuneraţie pentru magistrat şi corespunzător cu impact asupra pensiilor”, a afirmat Radu Marinescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: