Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei cu 2,17 miliarde lei

Ligia Deca
Sursă foto: Facebook / Ligia Deca

Executivul a aprobat, marţi, prin hotărâre de Guvern, suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei pe anul 2023 cu suma de 2,17 miliarde lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat al anului curent pe anul 2023.

Din această sumă, 1,15 miliarde lei sunt destinaţi asigurării cheltuielilor salariale aferente lunii octombrie, cu plată în luna noiembrie, care rezultă prin aplicarea majorărilor salariale acordate personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Alte 838,5 milioane lei din suma totală vor asigura cheltuielile cu bursele elevilor din învăţământul preuniversitar, pentru plata burselor aferente lunilor septembrie şi octombrie cu termen de plată 15 noiembrie 2023, această alocare fiind necesară ca urmare a modificărilor prin care plata acestor burse trec din sarcina bugetelor locale în sarcina bugetului de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: