În ședința de astăzi, Guvernul urmează să aprobe un act normativ care va reglementa măsurile de control privind utilizarea spațiului aerian național.
Documentul stabilește autoritățile și instituțiile cu atribuții în gestionarea și monitorizarea acestuia, introducând noi reguli pentru prevenirea și contracararea utilizării neautorizate a spațiului aerian de către aeronave pilotate, sisteme de aeronave fără pilot (dronelor) și alte vehicule aeriene.
Noile reglementări vor crea un cadru clar de cooperare și coordonare între instituțiile responsabile, contribuind la creșterea siguranței și securității aviației în România.
Măsurile sunt adaptate contextului actual, marcat de utilizarea pe scară largă a dronelor și de necesitatea protejării infrastructurii aeriene și a spațiului aerian național.
Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul își propune să asigure respectarea strictă a regulilor de utilizare a spațiului aerian și să întărească securitatea operațiunilor aeriene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News