Guvernul scurtează prin ordonanță de urgență perioada de transferuri politice între partide. Dacă în varianta inițială a proiectului de act normativ aleșii locali ar fi putut trece la alt partid și după alegerile din 9 iunie, într-o modificare de ultimă oră acest lucru nu mai e posibil.
Astfel, primarii, președinții de Consilii Județene, consilierii locali sau județeni care sunt aleși pe 9 iunie își pot lua în primire mandatul la finalul lui septembrie doar dacă la acea dată fac parte din partidul sub sigla căruia au candidat, arată Hotnews.
Modificările au fost făcute după ce PNL s-a opus formei inițiale în care actul normativ a fost pus în dezbatere publică.
Totuși, guvernul a făcut o excepție de la regula care sancționează traseismul politic. Primarii, președinții de CJ-uri consilierii locali și județeni care au câștigat mandatul în 2020 sub sigla unui partid, pot să și-l ducă la capăt până la finalul lui septembrie, chiar dacă la alegerile din 9 iunie aleg să reprezinte un alt partid.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News