Şedinţă la CGMB: Proiecte despre accesul în cartierul Greenfield şi sterilizarea a până la 10.000 de câini

Sursa foto: Pixabay

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 11,00, printre proiectele de pe ordinea de zi numărându-se cele privind microciparea şi sterilizarea gratuită a până la 10.000 de câini de rasă comună cu deţinător şi scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a 0,3009 hectare din Pădurea Băneasa, pentru a realiza un drum pentru acces în cartierul Greenfield.

* Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va dezbate un proiect care prevede microciparea şi sterilizarea gratuită a până la 10.000 de câini de rasă comună cu deţinător, programul urmând să fie implementat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Demersul vizează identificarea, prin microcip, înregistrarea în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân – RECS şi sterilizarea gratuită. Programul se va aplica în baza principiului „primul venit – primul servit”.

* Consilierii generali vor discuta despre un proiect de hotărâre prin care solicită scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a 0,3009 hectare din Pădurea Băneasa, în scopul realizării unui drum de interes local, care să asigure accesul în cartierul Greenfield. Terenul respectiv se află în prezent în proprietatea publică a statului şi este administrat de Direcţia Silvică Ilfov.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: